Facultatea de Litere - Specializarea Limbă şi Literatură Română – Limbă şi Literatură Engleză

Titlu:
The Gothic's Other

Cuprins:
Introduction:

Abstract

Argument


Chapter I

A Historic of the Gothic Genre

The Gothic’s Other
The Vampire in Literature


Chapter II

Dracula
THE REPRESENTATION OF THE GOTHIC IN DRACULA

Facts versus Fiction


Chapter III

The Vampire Lestat
------------------------------------------------------

Abstract

"This work is meant to debate in three chapters over one of the most exploited literary genres – the gothic genre- and also over one of the best represented literary figures and characters – the gothic other.
In terms of purpose and structure, the first chapter of the work intends to make a presentation of the gothic’s genre history, to effectuate a “mise en revue” of the so – called “Gothic Other” and to make a general presentation of the work’s subject – the gothic’s other – the vampire ( history, legends, myths, facts, its representation in literature, movies etc ).
The first chapter is, logically, followed by a second one, which offers a detailed presentation of one of the oldest and most classical vampiric figures in literature : Bram Stoker’s Dracula (including subchapters regarding the representation of the main character, Gothic elements, fiction vs facts ( whether Bram Stoker's inspiration starts or not from the legendary Vlad Ţepeş ) etc ) .
The third chapter serves a detailed presentation of another literary masterpiece - Anne Rice's The Vampire Chronicles ( subchapters presenting the vampire under another light, a modernised one, different from Bram Stoker's, Gothic elements etc ) .
There follows, of course, a series of conclusions drawing the evolution of the vampire from ancient to modern times or, otherwise, from the classic to the modern vampire.
The main purpose of this work is to analyse the changes occurred within this particular Gothic Other, along with the passage of time. Otherwise, its intention is to intercept the vampire’s evolution from the classic Bram Stoker to the modern Anne Rice and the differences and similarities between the two representatives of the Gothic Other, as it is obvious that Anne Rice’s Lestat de Lioncourt was created starting from Bram Stoker’s Count Dracula but was added modifications due to the necessity of being in step with contemporanity."

Argument

"The main reason for having chosen this theme is my growing interest in everything related to gothic literature and, particularly, in the vampiric figure. And I consider Bram Stoker’s Dracula and Anne Rice’s The Vampire Chronicles representative not only for the gothic literature itself, but also for the universal literature, as they both stand for undoubted literary masterpieces.
Other reasons are consisted in the mystery that surrounds this gothic other and the controversy it has been raising for centuries. Also, over the centuries, many debates over the origins of the vampire have taken place and this work intends to demonstrate, among other facts, whether for these two prolific gothic writers, the legend of Vlad Ţepeş served as an inspirational point or not, since I find this topic controversial and fascinating altogether." __________________________________________________ 
Pret: 70 Euro

Plateste prin PayPal
Plateste prin Paxum

FACULTATEA DE TEOLOGIE - DEPARTAMENTUL TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ

Titlu: 
ASCEZA CREŞTINĂ

Cuprins:

CAPITOLUL 1. - INTRODUCERE 
1.1. Definirea ascezei
1.2. Locul ascezei în viaţa creştină
1.3. Curente şi tendinţe asupra definirii ascezei

CAPITOLUL 2. - PĂCATUL 
2.1. Definiţie
2.2. Conştientizarea păcatului şi eliminarea lui prin mărturisire, căinţă şi asceză

CAPITOLUL 3. - ASCEZA 
3.1. Scopul ascezei şi cele patru feluri de vieţuire creştină 
3.2. Stapânire, înfrânare, paza minţii şi a voinţei 
3.3. Renunţare, izolare de păcat, pocăinţă şi purificare de patimi
3.4. Postul. Înfrânarea trupului, mâniei, mândriei şi curăţiei
3.5. Rugăciunea metaniile şi nădejdea
3.6. Milostenia şi faptele
3.7. Smerenia blândeţea, răbdarea şi tăcerea
3.8. Izolarea de lume, ascultarea, privegherea trezvia unirea cu Dumnezeu prin contemplaţie 

CAPITOLUL 4. 
Exemple de asceţi reprezentativi, Egipt, Athos, Kiev, Sinai, România 

CAPITOLUL 5.
Concluzii asupra ascezei creştine
Bibliografie generala
Cuprins 
--------------------------------------------------------------
CONCLUZII ASUPRA ASCEZEI CREŞTINE   
"Beneficiile ascezei într-o lume secularizată
Numai viaţa ascetică conţine procedeele pentru iluminarea creştină şi înmulţirea virtuţilor creştineşti. Deci efortul,stăruinţele şi nevoinţele de purificare şi dobândirea virtuţilor se realizează prin asceza completă şi îndelungată, ea fiind singura cale de unire a sufletului cu Dumnezeu sau îndumnezeire sau desăvârşire. Pentru acest scop luptă şi se străduieşte creştinul ortodox toată viaţa lui. Deci beneficiile de perspectivă ale practicării îndelungate a ascezei creştine sunt constituite de unirea sufletului cu Dumnezeu sau dobândirea Duhului Sfânt. Legătura între nevoinţe şi unirea tainică cu Dumnezeu este mai srânsă decât cea dintre drumul ales şi ţintă întrucât , deşi trăirea acestei uniri se înfăptuieşte la capătul final al tuturor stăruinţelor ascetice, aurora ei începe în suflet chiar în cursul nevoinţelor, acţionând simultan la însănătoşirea trupului şi a sufletului. Beneficiile ascezei sunt evidente: conduce la realizarea scopului suprem al vieţii creştine de desăvârşire, prin fortificarea firii, eliberarea de păcatul care promovează stricarea firii, eliminarea patimilor şi înlocuirea lor cu virtuţi, eliberarea firii de mişcarea poftelor păcătoase şi de ideile lucrurilor care se ivesc în minte după curăţirea de patimi. Asceza pregăteşte lui Dumnezeu pe ultima treaptă a eforturilor ei, o minte golită de toate preocupările pământeşti, o minte pură, oferită lui Dumnezeu pentru a sădi în ea dragostea, adevărul şi legile Lui şi toate cele plăcute Lui şi folositoare omului nou. Deci beneficiile imediate de netăgăduit ale ascezei sunt: mortificarea de viaţă făcătoare, cum spune Sfântul Simion Noul Teolog, omorârea treptată a păcatului şi a tuturor tendinţelor spre el, iar cel de perspectivă îndelungată a practicării ascezei, este îndumnezeirea, scopul suprem permanent şi final al vieţii creştine, visul şi dorinţa fierbinte ale fiecărui creştin, care însă se înfăptuieşte după îndelungi şi sârguincioase nevoinţe, în asceză şi numai cu ajutorul şi voinţa lui Dumnezeu. În afară de incomensurabilul beneficiu al practicării ascezei creştine privind îndumnezeirea sufletului omului, acesta beneficiază simultan de o însănătoşire şi întărire a corpului fizic incomparabilă cu a celor din afara acestui mod de viaţă. Practicarea ascezei este nu numai o variantă a uni mod de viaţă total benefic, dar este şi necesară în condişiile în care în ultimul timp în special calitatea morală a vieţii în ultimul timp s-a degradat alarmant. Astfel: necredinţa în Dumnezeu, ignorarea legilor şi poruncilor lui Dumnezeu, mânia, mândria, trufia, neştiinţa, neascultarea, furtul, minciuna, trândăvia, clevetirea, crima, ispitirea, agresivitatea, ura, făţărnicia, pizma , osândirea, neplecarea, neiubirea de fraţi, de aproapele, ţinerea de minte a răului, răzbunarea, iubirea de argint, desfrânarea, adulterul, violul , drogurile, beţia, multa vorbire, luxul, vorba deşartă, mâncare fără de saţ, gândurile rele şi viclene, obiciurile cele rele, aprinderea spre desfrânare, deznădăjduirea, uitarea, necunoştinţa, nepurtarea de grijă, gândurile cele rele şi hulitoare, întunecarea minţii, ispite de tot felul, şi multe alte rele, care se manifestă cu prisosinţă la tot pasul şi în tot locul, pot fi eliminate prin educarea trăirii unui mod de viaţă ascetic. Astfel profesorii de religie pregătiţi în instituţiile de învăţământ superior pot acţiona cu regularitate asupra categoriilor celor mai receptive, de elevi de toate vârstele, care pot primi această educaţie ascetică în cadrul orelor de religie. Este lesne de înţeles că în funcţie de pregătirea în acest scop a profesorului de religie, depinde rezultatul pe linia înmulţirii virtuţilor creştineşti şi purificarea fiinţei umane în formare. Cât priveşte acţiunea Bisericii în propagarea şi practicarea ascezei creştine în acelaşi scop, adaptată la comunitatea umană încredinţată spre păstorire preoţilor, aceasta este o acţiune mai uşoară, având de-a face cu persoane adulte, care conştientizează mai uşor beneficiile practicării acestui mod de viaţă, cu condiţia să fie pregătiţi corespunzător. În acest sens de un real folos sunt mai întâi pregătirile teoretice, prin expuneri pe această temă (catehizări) care se fac deja la unele parohii şi care aduc oamenii, în timp, la iluminare şi înmulţirea virtuţilor. În această categorie intră creştinii care participă din proprie iniţiativă atât la slujbele religioase în biserici cât şi la toate acţiunile legate de viaţa activă de creştini. De mare importanţă este acţiunea care trebuie desfăşurată de preoţi pentru atragerea enoriaşilor care nu frecventează Biserica la asemenea catehizări, în scopul de a participa activ la viaţa creştinească şi apoi la însuşirea modului de viaţă ascetic adatat lor. În contextul acţiunilor de îndepărtare şi izolare de păcat, cea mai importantă fază este conştientizarea şi recunoaşterea păcatului. În această fază omul deja începe să controleze mintea, îşi dă seama de rolul determinant al acesteia în săvârşirea oricărei acţiuni şi iniţiază ideea de control a acesteia. Încheiat primul pas din această fază, omul simte nevoia de recunoaştere, de mărturisire expresă a păcatului. Deja el este hotărât la căutarea căii de eliminare a păcatului. În această fază el se adresează cu toată hotărârea şi voinţa duhovnicului, dispus să facă orice pentru a scăpa de apăsarea păcatului. Aici se oferă două posibilităţi: una de a se adresa unui duhovnic dintr-o mănăstire şi alta duhovnicului din parohia de care aparţine. Cert este că cei doi analizează şi judecă greşelile după aceleaşi criterii şi reguli, după aceleaşi legi. Însă la măsurile de curăţire, de spălare a păcatelor din partea credinciosului, cei doi duhovnici, de regulă, procedează diferit. Duhovnicul din mănăstire, influenţat şi de viaţa monahicească, asceză aspră pe care o practică şi de faptul că el însuşi este convins că nu există cale de mijloc pentru mântuire, atribuie credinciosului canon mai aspru sau mai bine zis aşa cum trebuie să fie în raport cu gravitatea păcatelor, dar având în vedere şi hotărârea credinciosului de a se curăţa. La preotul de mir, în marea majoritate a cazurilor, acordarea canonului se face acordând creştinului circumstanţe atenuante, canonul este mai blând, pe durate mai scurte de timp, de obicei până la următoarea spovrdanie, având la bază considerentul ca nu cumva cel care a greşit să cadă în deznădăjduire că nu va putea duce canonul, că e prea greu, să piardă răbdarea şi să nu părăsească calea curăţirii de păcate. Însă părerea mea personală este că în momentul când omul s-a hotărât la recunoaşterea şi mărturisirea păcatului, se naşte şi căinţa, ar face orice, ar da orice numai să scape de el. Acest moment al hotărârii lui cred că trebuie fructificat mai mult de către duhovnic şi trebuie atribuit canonul cu hotărâre , la valoarea greşelii şi puterii omului, lăsând mila mai mult la Dumnezeu. În sprijinul ideii vine şi medicina alternativă, isihastă, care recomandă pentru cele mai grele boli, inclusiv cele considerate de medicina alopată incurabile, postul îndelungat şi rugăciunea neîncetată şi care au dat rezultate de necontestat în însănătoşirea trupească, simultan şi antrenând sufletul pe calea desăvârţirii. Componentele ascezei, virtuţile sunt ascensiunea treptelopr Scării Sfântului Ioan Scărarul, legate una de alta, interdependente şi neseparabile completate de cele 170 de capete ale Sfântului Antonie cel Mare. Componentele ascezei s-au tratat în capitole separate, deşi relaţia dintre ele este inseparabilitatea, intercorelaţia şi determinarea reciprocă. Asceza este cel mai eficient mod de viaţă care conduce sigur la salvarea sufletului, la îndumnezeire, prin procedee complexe de iluminare, eliminarea patimilor şi înmulţirea virtuţilor creştineşti. Din analiza multiplelor aspecte prezentate în lucrea, rezultă că asceza în totalitatea ei s-ar adresa îndeosebi modului de viaţă pustnicesc, monahicesc sau preoţesc şi mai puţin mirenilor, oamenilor din lume, nefeciorelnici. Această idee trebuie revizuită şi în concordanţă cu noile tendinţe din medicina complementară, care recomandă pentru cele mai grave afecţiuni postul şi medicina isihistă , este necesară extinderea mult mai mult a ascezei creştine în lume, sau câtt mai multe forme de realizare, astfel s-ar aduce beneficii mult mai mari în sănătatea sufletului şi a trupului tuturor credincioşilor."
________________________________________________________
Pret: 100 Euro
Plateste prin PayPal
Plateste prin Paxum

FACULTATEA DE ISTORIE - SPECIALIZAREA: ISTORIE MEDIEVALĂ

Titlu:
PÂRCĂLĂBIA ÎN MOLDOVA


Cuprins:
Introducere

Capitolul I 
Pârcălăbia în Moldova înainte de Ştefan cel Mare
1.1 Evoluţia pârcălăbiei până la jumătatea secolului XV
1.2 Atribuţiile pârcălăbilor

Capitolul II
Pârcălăbia în Moldova lui Ştefan cel Mare
2.1 Evoluţia pârcălăbiei înre 1457-1504
2.2 Atribuţiile pârcălăbilor

Capitolul III
Pârcălăbia în Moldova după Ştefan cel Mare
3.1 Evoluţia pârcălăbiei până la domnia lui Mihai Viteazul
3.2 Atribuţiile pârcălăbilor

Capitolul IV
Pârcălăbia în Ţara Românească şi Moldova- o privire comparativă

Concluzii
Abrevieri
Bibliografie 
 
Anexe:
Lista pârcălăbilor din Moldova(până în secolul XVII)
Documente
Harta distribuţiei cetăţilor moldoveneşti 

----------------------------------------------------------------
Introducere:
"Statele medievale româneşti erau administrate de domn prin funcţionarii săi.În cadrul sistemului instituţional moldovenesc pârcălabii îndeplineau un rol însemnat. Acest rol se explică prin funcţia de comandanţi ai cetăţilor pe care le deţineau, cetăţile fiind cele care asigurau cel mai important rol în lupta de apărare a ţării.
Apariţia statelor independente Moldova şi Ţara Românească, in prima jumătate a veacului al XIV-lea, implica dezvoltarea unui nou sistem de apărare împotriva invaziilor venind din afara şi de dominare în interior. Pe lângă vechile curţi feudale înzestrate cu oameni şi armament îşi fac apariţia , cetăţile zidite din ordinul direct al domniei.
Cetăţile de piatră erau ridicate în regiuni geografice diferite : pe malul Nistrului sau în apropierea lui (Hotin, Orheiul Vechi, Cetatea Albă, cetatea lui Iurghici), în vecinătatea Prutului (Ţeţina), în interiorul statului, spre Ardeal (Neamţ, Suceava, Roman, Iaşi) şi la Dunărea de Jos (Chilia). Îndeosebi Ştefan cel Mare, în cursul lungii sale domnii, acorda prioritate unui temeinic efort de organizare şi consolidare, de edificare a unui complex şi operativ sistem de fortificaţii. Lucrări de reparaţii şi adăugiri la cetăţile existente, între anii 1476-1483 ca şi marile construcţii de apărare ridicate de marele domn în Moldova, „reprezintă nu numai un întreg sistem întărit, care asigura apărarea, ci şi voinţa de rezistenţă a poporului care lupta împreună cu domnul pentru libetatea sa”1. Creator al sistemului defensiv al ţării, Ştefan a pus să se repare şi să se restructureze cetăţi mai vechi, pe care adaptându-le noilor metode de luptă specifice epocii, le-a pus în deplină stare de apărare, sub comanda pârcălabilor săi. Rolul lor nu a încetat să fie predominant nici chiar în secolele XVI-XVII când cetăţile au început să decadă ca puncte fortificate de apărare, căci în calitate de dregător principal al ţinuturilor, ei au devenit conducătorii civili ai administraţiei încredintate lor.
Dat fiind rolul însemnat pe care l-au avut aceşti dregători mi-am propus să tratez în această lucrare tocmai această dregătorie publică-pârcălăbia. În măsura posibilităţilor mi-am propus să prezint evoluţia instituţiei feudale de stat din Moldova, pârcălăbia, de la origini până în secolul XVII, prin ilustrarea pârcălabilor cetăţilor moldovene şi a atribuţiilor acestora.
Am încercat să-i prezint funcţiile şi atribuţiile acestei instituţii în aspectele în care au fost cuprinse în monografiile şi studiile publicate până la acest moment. În această expunere am plecat de la lucrările cele mai vechi care mai sunt încă utile, le-am însuşit concluziile juste în text sau note.Este posibil să nu fi subliniat sau să nu fi scos în evidentă idei, ipoteze sau concluzii ale altor cercetători.Instituţia pârcălăbiei din Moldova şi activitatea ei în materie de politică internă(de la întemeierea ei până în mai 1600) este prezentată în evoluţia ei ţinându-se seama de rolul ei şi în Ţara Românească.
În lucrările de sinteză asupra istoriei ţării noastre publicate de A.D.Xenopol, N.Iorga şi C.C.Giurescu găsim date, ipoteze şi generalizări care ne pot da o privire de ansamblu şi comparativă asupra creării şi evoluţiei acestei instituţii feudale. De asemenea, noi contribuţii şi interpretări asupra acestei instituţii din statele române găsim în volumul 4 din tratatul de istorie a României apărut în 2003.
Paralel cu elaborarea lucrărilor de sinteză ale istoricilor amintiţi s-au publicat un număr de monografii asupra unor instituţii şi dregătorii centrale şi locale. Din păcate, aceste lucrări, cea a profesorului C.C.Giurescu,Contribuţii la studiul marilor dregători în secolele XIV-XV şi cea a lui I.C.Filitti,Despre vechea organizare administrativă a principatelor române, cu toate că cercetează aproape fiecare dregătorie din Ţara Românească şi Moldova, nu poate fi folosită decât pentru vederile de ansamblu. Lucrările lui I.Brezoianu, Vechile instituţii ale României (1327-1866) şi V.C.Nicolau, Priviri asupra vechii organizări administrative a Moldovei nu mai pot fi folosite fiindcă nu aduc noutăţi faţă de operele cronicarilor români şi pentru că au numeroase explicaţii şi interpretări eronate.2
Foarte utile pentru studierea pârcălăbiei sunt lucrările lui N.Grigoraş, Instituţiile feudale din Moldova până la mijlocul secolului al XVII-lea, N.Stoicescu, Sfatul domnesc şi marii dregători din Ţara Românească şi Moldova(secolul XIV-XVIII) şi A. şi V.Esanu, Epoca lui Ştefan cel Mare.
În lucrare sa Grigoraş face o amplă analiză a instituţiilor feudale moldoveneşti, inclusiv a pârcălăbiei, surprizând atribuţiile acestei dregătorii şi evoluţia ei până în secolul XVIII.Stoicescu a înfăţişat în expunerea sa, pe scurt, evoluţiile, atribuţiile şi veniturile pârcălabilor, comparând pârcălabia din Moldova cu cea din Ţara Românească.
Lucrarea lui Eşanu cuprinde o serie de studii şi cercetări elaborate în ultimii 5-6 ani, care, direct sau indirect, au drept obiect de studiu epoca voievodului Ştefan cel Mare şi a urmaşilor săi. Partea a doua este extrem de utilă pentru studiul pârcălăbiei deoarece include o serie de articole consacrate unor probleme de administrare a unor cetăţi şi ţinuturi din NE şi E Moldovei.
O serie de articole au fost dedicate acestei dregătorii, publicate de Nichita, Sacerdoţeanu şi Stoicescu.Din păcate articolul lui Nichita din „Arhiva”, Contribuţii asupra pârcălăbiei în Moldova până la sfârşitul secolului XVI din 1925 şi reeditat cu titlul de Pârcălăbia în Moldova până în secolul XVII în 1932 întâmpină unele dificultăţi în a fi studiate datorită timpului îndelungat în care au fost redactate, ele nefiind editate ulterior.
Articolul lui Sacerdoţeanu din ”Revista Arhivelor”, Instituţiile supreme ale Moldovei în secolele XIV-XV şi cel al lui Stoicescu din AIIA, Lista marilor dregători ai Moldovei, sunt extrem de folositoare pentru această lucrare.Alte lucrări care pot fi cercetate sunt cele ale lui Dimitriu, Hatmanul şi pârcălabul de Suceava şi Eşanu, Moldova medievală. Structuri executive, militare şi ecleziastice.
Pentru o privire comparativă a pârcălăbiei din Moldova cu cea din Ţara Românească putem cerceta lucrarea lui Gheorghe Cantacuzino, Cetăţi medievale din Ţara Românească(secolul XIII-XVIII) sau AL.Husar, Cetăţi medievale, care deşi analizează cetăţile din Ţara Românească din punct de vedere militar, al construcţiei şi funcţiilor, ne dau informaţii şi despre administrarea lor. Datorită preocupării lui Stoicescu asupra organizării statelor feudale românesti a apărut Dicťionarul marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova(secolul XIV-XVIII) şi a lui D.Giurea, Organizarea administrativă a statului feudal Moldova(secolul XIV-XVIII), cărţi care ne oferă informaţii preţioase despre instituţiile feudale româneşti, inclusiv pârcălăbia.
_____________________ 
1 Al. Husar, Cetăţi medievale,Bucureşti,2003,p.276
2 N.Grigoraş, Instituţiile feudale din Moldova,Bucureşti,1971,p.15"
------------------------------------- 
Pret: 160 Euro
 
Plateste prin PayPal
Plateste prin Paxum