Titlu:
ASCEZA CREŞTINĂ
Cuprins:
CAPITOLUL
1. - INTRODUCERE
1.1. Definirea ascezei
1.2. Locul
ascezei în viaţa creştină
1.3.
Curente şi tendinţe asupra definirii ascezei
CAPITOLUL
2. - PĂCATUL
2.1.
Definiţie
2.2. Conştientizarea păcatului şi eliminarea lui prin
mărturisire, căinţă şi asceză
CAPITOLUL
3. - ASCEZA
3.1. Scopul ascezei şi cele patru feluri de vieţuire creştină
3.2. Stapânire, înfrânare, paza minţii şi a voinţei
3.3. Renunţare, izolare de păcat,
pocăinţă şi purificare de
patimi
3.4.
Postul. Înfrânarea trupului, mâniei, mândriei şi curăţiei
3.5. Rugăciunea metaniile şi nădejdea
3.6. Milostenia şi
faptele
3.7. Smerenia blândeţea, răbdarea şi
tăcerea
3.8. Izolarea de lume,
ascultarea, privegherea trezvia unirea cu Dumnezeu prin
contemplaţie
CAPITOLUL
4.
Exemple de asceţi reprezentativi, Egipt, Athos, Kiev,
Sinai, România
CAPITOLUL 5.
Concluzii
asupra ascezei
creştine
Bibliografie
generala
Cuprins
--------------------------------------------------------------
CONCLUZII
ASUPRA ASCEZEI CREŞTINE
"Beneficiile
ascezei într-o lume secularizată
Numai viaţa ascetică
conţine procedeele pentru iluminarea creştină şi înmulţirea
virtuţilor creştineşti. Deci efortul,stăruinţele şi nevoinţele
de purificare şi dobândirea virtuţilor se realizează prin asceza
completă şi îndelungată, ea fiind singura cale de unire a
sufletului cu Dumnezeu sau îndumnezeire sau desăvârşire. Pentru
acest scop luptă şi se străduieşte creştinul ortodox toată
viaţa lui. Deci beneficiile de perspectivă ale practicării
îndelungate a ascezei creştine sunt constituite de unirea
sufletului cu Dumnezeu sau dobândirea Duhului Sfânt. Legătura
între nevoinţe şi unirea tainică cu Dumnezeu este mai srânsă
decât cea dintre drumul ales şi ţintă întrucât , deşi trăirea
acestei uniri se înfăptuieşte la capătul final al tuturor
stăruinţelor ascetice, aurora ei începe în suflet chiar în
cursul nevoinţelor, acţionând simultan la însănătoşirea
trupului şi a sufletului. Beneficiile ascezei sunt
evidente: conduce la realizarea scopului suprem al vieţii creştine
de desăvârşire, prin fortificarea firii, eliberarea de păcatul
care promovează stricarea firii, eliminarea patimilor şi înlocuirea
lor cu virtuţi, eliberarea firii de mişcarea poftelor păcătoase
şi de ideile lucrurilor care se ivesc în minte după curăţirea de
patimi. Asceza pregăteşte lui Dumnezeu pe ultima treaptă a
eforturilor ei, o minte golită de toate preocupările pământeşti,
o minte pură, oferită lui Dumnezeu pentru a sădi în ea dragostea,
adevărul şi legile Lui şi toate cele plăcute Lui şi folositoare
omului nou. Deci beneficiile imediate de netăgăduit ale
ascezei sunt: mortificarea de viaţă făcătoare, cum spune Sfântul
Simion Noul Teolog, omorârea treptată a păcatului şi a tuturor
tendinţelor spre el, iar cel de perspectivă îndelungată a
practicării ascezei, este îndumnezeirea, scopul suprem permanent şi
final al vieţii creştine, visul şi dorinţa fierbinte ale fiecărui
creştin, care însă se înfăptuieşte după îndelungi şi
sârguincioase nevoinţe, în asceză şi numai cu ajutorul şi
voinţa lui Dumnezeu. În afară de incomensurabilul beneficiu al
practicării ascezei creştine privind îndumnezeirea sufletului
omului, acesta beneficiază simultan de o însănătoşire şi
întărire a corpului fizic incomparabilă cu a celor din afara
acestui mod de viaţă. Practicarea ascezei este nu numai o
variantă a uni mod de viaţă total benefic, dar este şi necesară
în condişiile în care în ultimul timp în special calitatea
morală a vieţii în ultimul timp s-a degradat alarmant. Astfel:
necredinţa în Dumnezeu, ignorarea legilor şi poruncilor lui
Dumnezeu, mânia, mândria, trufia, neştiinţa, neascultarea,
furtul, minciuna, trândăvia, clevetirea, crima, ispitirea,
agresivitatea, ura, făţărnicia, pizma , osândirea, neplecarea,
neiubirea de fraţi, de aproapele, ţinerea de minte a răului,
răzbunarea, iubirea de argint, desfrânarea, adulterul, violul ,
drogurile, beţia, multa vorbire, luxul, vorba deşartă, mâncare
fără de saţ, gândurile rele şi viclene, obiciurile cele rele,
aprinderea spre desfrânare, deznădăjduirea, uitarea, necunoştinţa,
nepurtarea de grijă, gândurile cele rele şi hulitoare, întunecarea
minţii, ispite de tot felul, şi multe alte rele, care se manifestă
cu prisosinţă la tot pasul şi în tot locul, pot fi eliminate prin
educarea trăirii unui mod de viaţă ascetic. Astfel profesorii de
religie pregătiţi în instituţiile de învăţământ superior pot
acţiona cu regularitate asupra categoriilor celor mai receptive, de
elevi de toate vârstele, care pot primi această educaţie ascetică
în cadrul orelor de religie. Este lesne de înţeles că în funcţie
de pregătirea în acest scop a profesorului de religie, depinde
rezultatul pe linia înmulţirii virtuţilor creştineşti şi
purificarea fiinţei umane în formare. Cât priveşte acţiunea
Bisericii în propagarea şi practicarea ascezei creştine în
acelaşi scop, adaptată la comunitatea umană încredinţată spre
păstorire preoţilor, aceasta este o acţiune mai uşoară, având
de-a face cu persoane adulte, care conştientizează mai uşor
beneficiile practicării acestui mod de viaţă, cu condiţia să fie
pregătiţi corespunzător. În acest sens de un real folos sunt mai
întâi pregătirile teoretice, prin expuneri pe această temă
(catehizări) care se fac deja la unele parohii şi care aduc
oamenii, în timp, la iluminare şi înmulţirea virtuţilor. În
această categorie intră creştinii care participă din proprie
iniţiativă atât la slujbele religioase în biserici cât şi la
toate acţiunile legate de viaţa activă de creştini. De mare
importanţă este acţiunea care trebuie desfăşurată de preoţi
pentru atragerea enoriaşilor care nu frecventează Biserica la
asemenea catehizări, în scopul de a participa activ la viaţa
creştinească şi apoi la însuşirea modului de viaţă ascetic
adatat lor. În contextul acţiunilor de îndepărtare şi izolare
de păcat, cea mai importantă fază este conştientizarea şi
recunoaşterea păcatului. În această fază omul deja începe să
controleze mintea, îşi dă seama de rolul determinant al acesteia
în săvârşirea oricărei acţiuni şi iniţiază ideea de control
a acesteia. Încheiat primul pas din această fază, omul simte
nevoia de recunoaştere, de mărturisire expresă a păcatului. Deja
el este hotărât la căutarea căii de eliminare a păcatului. În
această fază el se adresează cu toată hotărârea şi voinţa
duhovnicului, dispus să facă orice pentru a scăpa de apăsarea
păcatului. Aici se oferă două posibilităţi: una de a se adresa
unui duhovnic dintr-o mănăstire şi alta duhovnicului din parohia
de care aparţine. Cert este că cei doi analizează şi judecă
greşelile după aceleaşi criterii şi reguli, după aceleaşi legi.
Însă la măsurile de curăţire, de spălare a păcatelor din
partea credinciosului, cei doi duhovnici, de regulă, procedează
diferit. Duhovnicul din mănăstire, influenţat şi de viaţa
monahicească, asceză aspră pe care o practică şi de faptul că
el însuşi este convins că nu există cale de mijloc pentru
mântuire, atribuie credinciosului canon mai aspru sau mai bine zis
aşa cum trebuie să fie în raport cu gravitatea păcatelor, dar
având în vedere şi hotărârea credinciosului de a se curăţa.
La preotul de mir, în marea majoritate a cazurilor, acordarea
canonului se face acordând creştinului circumstanţe atenuante,
canonul este mai blând, pe durate mai scurte de timp, de obicei până
la următoarea spovrdanie, având la bază considerentul ca nu cumva
cel care a greşit să cadă în deznădăjduire că nu va putea duce
canonul, că e prea greu, să piardă răbdarea şi să nu părăsească
calea curăţirii de păcate. Însă părerea mea personală este
că în momentul când omul s-a hotărât la recunoaşterea şi
mărturisirea păcatului, se naşte şi căinţa, ar face orice, ar
da orice numai să scape de el. Acest moment al hotărârii lui cred
că trebuie fructificat mai mult de către duhovnic şi trebuie
atribuit canonul cu hotărâre , la valoarea greşelii şi puterii
omului, lăsând mila mai mult la Dumnezeu. În sprijinul ideii vine
şi medicina alternativă, isihastă, care recomandă pentru cele mai
grele boli, inclusiv cele considerate de medicina alopată
incurabile, postul îndelungat şi rugăciunea neîncetată şi care
au dat rezultate de necontestat în însănătoşirea trupească,
simultan şi antrenând sufletul pe calea desăvârţirii.
Componentele ascezei, virtuţile sunt ascensiunea treptelopr
Scării Sfântului Ioan Scărarul, legate una de alta,
interdependente şi neseparabile completate de cele 170 de capete ale
Sfântului Antonie cel Mare. Componentele ascezei s-au tratat în
capitole separate, deşi relaţia dintre ele este inseparabilitatea,
intercorelaţia şi determinarea reciprocă. Asceza este cel mai
eficient mod de viaţă care conduce sigur la salvarea sufletului, la
îndumnezeire, prin procedee complexe de iluminare, eliminarea
patimilor şi înmulţirea virtuţilor creştineşti. Din
analiza multiplelor aspecte prezentate în lucrea, rezultă că
asceza în totalitatea ei s-ar adresa îndeosebi modului de viaţă
pustnicesc, monahicesc sau preoţesc şi mai puţin mirenilor,
oamenilor din lume, nefeciorelnici. Această idee trebuie revizuită
şi în concordanţă cu noile tendinţe din medicina complementară,
care recomandă pentru cele mai grave afecţiuni postul şi medicina
isihistă , este necesară extinderea mult mai mult a ascezei
creştine în lume, sau câtt mai multe forme de realizare, astfel
s-ar aduce beneficii mult mai mari în sănătatea sufletului şi a
trupului tuturor credincioşilor."
________________________________________________________
________________________________________________________
Pret: 100 Euro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Doresti informatii? Intreaba aici: